Timp de lectură pentru copii: 9 min
Erau odată douăzeci şi cinci de soldaţi de plumb şi toţi erau fraţi, fiindcă fuseseră făcuţi dintr-o lingură veche. Ţineau puşca în mână şi fruntea sus. Aveau o uniformă foarte frumoasă, roşie şi albastră.
Cel dintâi lucru pe care l-au auzit pe lumea asta, când s-a ridicat capacul de pe cutia în care şedeau, au fost cuvintele: „Soldaţi de plumb!“ Cuvintele acestea le-a rostit un băieţaş care bătea din palme de bucurie. Tocmai îi primise cadou de ziua lui. I-a scos şi i-a înşirat pe masă. Toţi semănau leit între ei, unul singur era puţin mai altfel: avea numai un picior, pentru că fusese făcut cel din urmă şi nu mai ajunsese plumbul; dar deşi avea numai un picior, stătea tot aşa de drept ca şi ceilalţi cu două picioare şi tocmai el avea să facă cele mai mari isprăvi, aşa cum aveţi să vedeţi îndată.
Pe masa pe care stăteau ei înşiraţi mai erau o mulţime de jucării; era mai cu seamă un castel de hârtie de toată frumuseţea. Pe ferestre puteai să te uiţi înăuntru şi să vezi toate încăperile. În faţa castelului era un pâlc de copaci şi în mijlocul lor era o oglinjoară care închipuia un lac. Pe ea pluteau şi se oglindeau lebede de ceară. Toate jucăriile erau drăgălaşe, dar cea mai drăgălaşă era o fetiţă care stătea în uşa castelului; era făcută şi ea din hârtie, însă avea haine frumoase şi pe umeri o panglică subţire şi albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât faţa ei de mare. Fetiţa stătea cu braţele ridicate, fiindcă era dansatoare şi îşi ridicase şi un picior, dar aşa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i şi credea că fata are ca şi el numai un picior.
„Ar fi o nevastă tocmai potrivită pentru mine – se gândi el; atâta numai că e cam boieroaică, stă într-un castel şi eu stau într-o cutie în care suntem douăzeci şi cinci de inşi; nu-s tocmai potrivit pentru ea; da’ eu tot am să încerc să intru în vorbă cu dânsa.“
Şi s-a întins cât era de lung după tabachera de pe masă. De aici, putea să se uite în voie la dansatoarea cea mititică şi subţire, care stătea mereu într-un picior, fără să cadă.
Seara, soldaţii de plumb au intrat în cutie şi toţi cei din casă s-au dus la culcare. Şi atunci, cutia cu muzicuţă a început să cânte tot felul de cântece vesele. Soldaţii de plumb au început să zăngănească în cutia lor, fiindcă voiau şi ei să iasă şi să vadă ce-i, dar nu puteau să ridice capacul. Spărgătorul de nuci se dădea de-a tumba şi creta se zbenguia pe tăbliţă. De atâta larmă, canarul s-a trezit şi a început şi el să vorbească în versuri. Numai soldatul de plumb şi cu dansatoarea nu se mişcau din loc. Ea stătea mereu într-un picior, în vârful degetelor şi cu braţele întinse, el stătea tot aşa de neclintit pe singurul lui picior şi nu-şi lua nici o clipă ochii de la dânsa.
Deodată, ceasul a bătut douăsprezece şi poc!, capacul tabacherei s-a deschis, dar în tabacheră nu era tutun, era numai un drăcuşor mititel şi negru. O şmecherie straşnică!
– Ascultă, soldat de plumb – a spus drăcuşorul – mută-ţi ochii în altă parte!
Dar soldatul parcă nici n-ar fi auzit.
– Bine, ai să vezi tu mâine dimineaţă! a spus drăcuşorul.
Când s-a făcut ziuă şi copiii s-au sculat, au luat soldatul de plumb şi l-au pus pe marginea ferestrei şi, deodată, c-o fi fost drăcuşorul, c-o fi fost vântul, fereastra s-a deschis şi soldatul de plumb a căzut de la etajul al treilea. A fost un drum cumplit. A căzut cu piciorul în sus şi s-a înfipt cu chivăra şi cu vârful baionetei între două pietre ale caldarâmului.
Fata din casă şi băieţaşul s-au dus repede jos ca să-l caute; dar, cu toate că erau cât pe ce să calce pe el, nu l-au zărit. Dacă soldatul de plumb ar fi strigat: „Aici sunt!“, desigur că l-ar fi găsit, dar el n-a strigat fiindcă era în uniformă şi nu se cuvenea să strige aşa, în gura mare.
Începuse să plouă. Picăturile cădeau tot mai dese şi de la o vreme turna cu găleata. După ce-a trecut ploaia, au venit doi băieţi.
– Ia uite – zise unul dintre ei – un soldat de plumb! Ia să-l luăm şi să-i dăm drumul pe apă!
Au făcut o luntre dintr-un ziar, au pus pe soldat în luntre şi i-au dat drumul pe apa care curgea prin şanţul de pe marginea străzii; cei doi băieţi alergau pe lângă el şi băteau din palme. Ce umflată era apa şi ce valuri făcea! Fusese ploaie, nu şagă! Luntrea de hârtie se legăna încoace şi încolo şi câteodată se învârtea aşa de repede încât soldatul tremura. Dar tot neclintit rămânea, faţa îi era nemişcată şi el se uita drept înainte şi nu scăpa puşca din mână.
Deodată, luntrea a intrat pe sub un podeţ. Era întuneric chiar ca în cutie.
– Oare unde mă duc? – se gândea el. Asta-i numai din vina drăcuşorului! Ah, dacă fetiţa aceea ar fi aici cu mine, în luntre, nu mi-ar păsa chiar dacă ar fi de două ori mai întuneric decât este!
Deodată, a venit un şobolan care îşi avea casa acolo, sub podeţ.
– Ai paşaport? – a întrebat şobolanul. Arată-mi paşaportul!
Soldatul de plumb n-a răspuns nimic şi şi-a strâns şi mai tare arma la umăr. Luntrea a plecat mai departe şi şobolanul după ea! Brr!, cum îşi mai rânjea dinţii şi striga la aşchiile şi la paiele care pluteau duse de apă:
– Opriţi-l! Opriţi-l! N-a plătit vama şi nu a arătat paşaportul!
Apa curgea tot mai repede. Soldatul de plumb a mai putut să vadă o clipă lumina zilei când a ieşit pe sub podeţ, dar deodată a auzit un vuiet care ar fi speriat şi pe un om, cât de viteaz. Aici, la capătul podeţului, pârâiaşul de ploaie se vărsa într-un canal mare; pentru soldatul de plumb asta era tot aşa de primejdios cum ar fi pentru noi dacă ne-am rostogoli într-o cascadă.
Acuma era greu de tot. Luntrea a ieşit de sub podeţ; soldatul se ţinea cât putea mai drept, nimeni n-ar fi putut să spună că a clipit măcar! Luntrea s-a învârtit de vreo trei-patru ori, s-a umplut de apă şi a început să se scufunde. Soldatul de plumb era acum în apă până la gât; luntrea se scufunda tot mai tare şi hârtia tot mai tare se desfăcea; apa-i ajunsese soldatului până peste cap. El se gândea la dansatoarea cea mititică şi drăgălaşă, pe care nu avea s-o mai vadă niciodată, şi-n urechile lui răsuna un cântec:
Du-te la război, oştene,
Şi de moarte nu te teme!
Hârtia s-a rupt şi soldatul de plumb s-a prăbuşit în apă, dar n-a ajuns la fund, fiindcă, chiar în clipa aceea, un peşte mare l-a înghiţit. Ce întuneric era înăuntru! Era mai rău decât sub podeţ şi era aşa de strâmt locul! Soldatul de plumb însă era neclintit şi zăcea întins, cu arma la umăr. Peştele umbla încoace şi încolo prin apă şi se zbuciuma cumplit. Apoi s-a oprit deodată şi nu s-a mai mişcat; pe urmă, o fâşie de lumină l-a străbătut ca un fulger. Lumina s-a făcut tot mai mare şi s-a auzit un glas strigând: „Uite soldatul de plumb!“
Ce se-ntâmplase? Peştele fusese prins, dus la piaţă, vândut şi acuma ajunsese în bucătărie pe masă şi bucătăreasa îl spintecase cu satârul. Bucătăreasa l-a luat de mijloc cu două degete şi l-a dus în casă; toţi cei din casă s-au îngrămădit să vadă pe năzdrăvanul care călătorise pe apă până-n pântecele unui peşte; dar soldatul de plumb nu se prea fălea cu asta.
L-au pus pe masă şi… să mai spui că lumea nu-i plină de întâmplări minunate! Soldatul de plumb era acuma în odaia în care stătuse până în clipa când căzuse de pe fereastră. Erau tot copiii aceia; pe masă erau aceleaşi jucării şi castelul cel frumos cu dansatoarea cea mititică şi drăgălaşă. Stătea şi acuma tot într-un picior şi cu celălalt ridicat în sus, dar fără să se clintească. Soldatul de plumb s-a înduioşat aşa de tare încât mai că ar fi început să plângă cu lacrimi de plumb, dar s-a gândit că un oştean nu trebuie să plângă, aşa că s-a uitat numai ţintă la dânsa şi n-a spus nimic.
Deodată, un băieţaş a luat soldatul şi l-a azvârlit drept în sobă – de ce l-o fi azvârlit, că doar nu făcuse nimic rău? Dar aici desigur că tot drăcuşorul din tabacheră şi-a vârât coada.
Soldatul de plumb stătea acuma pe jeratic şi se simţea năpădit de-o căldură nemaipomenită; căldura asta o fi fost de la foc sau o fi fost de la dragoste, nu ştia nici el.
Culorile i se şterseseră; că i s-or fi şters de zbuciumul călătoriei ori de atâtea necazuri care dăduseră peste el, cine mai ştie? Se uita la fetiţa într-un picior, fetiţa se uita şi ea la dânsul şi soldatul simţea că se topeşte, dar tot neclintit stătea, cu arma la umăr. Deodată, s-a deschis uşa, s-a făcut curent şi dansatoarea, luată pe sus de vânt, a zburat drept în sobă, lângă soldatul de plumb, a luat foc şi s-a făcut scrum. Soldatul s-a topit de n-a mai rămas nimic din el decât un cocoloş de plumb şi, când a doua zi dimineaţa servitoarea a scos cenuşa din sobă, n-a mai găsit din el decât o inimioară de plumb; din dansatoarea cea drăgălaşă nu mai rămăsese decât steaua de pe broboadă, dar steaua era acuma arsă şi neagră ca tăciunele.

Informații
Interpretări
Limbaj
„Soldăţelul de plumb“, scris de Hans Christian Andersen, este un basm clasic, plin de imaginație și lecții profunde. Povestea începe cu un grup de douăzeci și cinci de soldați de plumb, toți identici, cu excepția unuia care are un singur picior. Acest soldățel capătă rapid o importanță specială și devine protagonistul unor aventuri neașteptate.
Un cadou pentru un băiat mic, soldățeii sunt plasați pe o masă plină de jucării, printre care se află și un castel de hârtie și o dansatoare grațioasă făcută tot din hârtie. Soldățelul de plumb cu un singur picior devine fascinat de dansatoare, pe care o vede ca pe o pereche ideală, crezând că și ea are doar un picior.
Povestea ia o întorsătură dramatică atunci când soldatul cade de pe fereastră și ajunge în lumea dinafară, unde trece printr-o serie de aventuri periculoase: este purtat de apă într-o bărcuță de hârtie, întâlnește un șobolan care îl interoghează și, în cele din urmă, este înghițit de un pește. Acest pește ajunge pe masa unei bucătărese, iar, spre surprinderea tuturor, soldatul de plumb este scos viu și nevătămat.
Reîntors acasă, soldatul este din nou pus lângă dansatoare, dar soarta nu îi cruță. Un băiețel aruncă nevinovat soldatul în sobă, unde stă nemișcat cu gândul la dansatoarea sa, care, printr-o întâmplare misterioasă, zboară și ea în foc împreună cu el. Cei doi sunt uniți într-un final tragic, soldatul transformându-se într-o mică inimă de plumb, singura rămășiță din corpul său, iar dansatoarea fiind redusă la o stea arsă.
Acest basm explorează teme precum curajul, devotamentul și dragostea necondiționată. Prin călătoria sa, soldățelul de plumb ilustrează rezistența și integritatea în fața adversității, iar sfârșitul servește ca o reflecție asupra efemerității și sacrificiului în numele iubirii.
Povestea „Soldățelul de plumb“ de Hans Christian Andersen a fost interpretată în diverse moduri de-a lungul timpului, fiecare subliniind anumite teme și mesaje.
Lupta și rezistența în fața adversităților: Soldățelul de plumb este simbolul curajului și al rezilienței. Deși îi lipsește un picior, el rămâne neclintit și își păstrează demnitatea pe parcursul tuturor încercărilor. Acesta poate fi văzut ca un exemplu de stoicism și de determinare în fața provocărilor vieții.
Dragostea necondiționată: Povestea conține un puternic element romantic, legat de soldățel și dansatoarea de hârtie. Chiar și în momentele dificile, atenția și devotamentul soldățelului rămân concentrate asupra ei. Această relație nesfârșită dintre cei doi sugerează ideea de dragoste eternă și necondiționată, care depășește barierele fizice și chiar moartea.
Critică socială: Andersen folosește caracterul diferit al soldățelului (faptul că îi lipsește un picior) pentru a reflecta asupra modului în care societatea poate trata indivizii care sunt „diferiti“. Povestea poate fi privită ca o critică la adresa excluderii și a prejudecăților față de cei care nu corespund normelor societății.
Destin și inevitabilitate: Drumul soldățelului de plumb poate fi interpretat ca o metaforă pentru destin și pentru cum fiecare om își urmează calea, indiferent de circumstanțe. Elementele fantastice, precum apariția drăcușorului din tabacheră, sugerează forțe externe care influențează cursul vieții.
Mutabilitatea vieții: Povestea ilustrează cât de rapid se pot schimba circumstanțele vieții, trecând de la bucurie la tragedie într-un timp foarte scurt. Întâmplările prin care trece soldățelul sunt imprevizibile și dramatice, reflectând natura imprevizibilă a vieții umane.
Aceste interpretări nu sunt exhaustive; povestea poate avea multiple înțelesuri pentru fiecare cititor, în funcție de perspectiva și trăirile personale. Fiecare dintre aceste teme aduce în prim-plan intensitatea emoțională și morală a poveștii lui Andersen, făcând-o un clasic al literaturii universale.
Basmul „Soldăţelul de plumb“ al lui Hans Christian Andersen este o poveste plină de simboluri și teme profunde, abordând teme precum curajul, destinul și dragostea.
Personajele și simbolurile: Personajul principal, soldatul de plumb, simbolizează curajul și perseverența, în ciuda imperfecțiunii sale fizice (un singur picior). Este un simbol al devotamentului și al iubirii necondiționate, privirile sale fiind mereu îndreptate spre dansatoarea din hârtie. Dansatoarea este un simbol al grației și frumuseții efemere. Deși pare inaccesibilă din cauza statutului său „boieresc“, ea împărtășește soarta soldățelului la final. Drăcușorul din tabacheră este un simbol al soartei nefaste sau al provocărilor externe neprevăzute care pot influența destinul.
Tema dragostei și a sacrificiului: Povestea este centrată pe iubirea dintre soldățel și dansatoare, chiar dacă aceasta este una platonică și nemărturisită. Curajul și loialitatea soldățelului sunt demonstrate prin faptul că, indiferent de pericolele și încercările prin care trece, el nu-și schimbă sentimentele. Finalul tragic, în care cei doi sunt reuniți în focul sobei, accentuează ideea că iubirea adevărată transcende chiar și distrugerea fizică.
Elemente narative și stilistice: Povestea este narată la persoana a treia, iar tonul este unul plin de empatie și sensibilitate, descriind atât aventurile fantastice ale soldățelului, cât și emoțiile sale profunde. Limbajul folosit de Andersen este bogat în imagini vizuale și simbolice, oferind cititorilor o poveste deopotrivă simplă și profundă.
Încercările și vitejia: Soldățelul se confruntă cu numeroase provocări care îi testează rezistența și curajul.
Efemeritatea vieții: Prin distrugerea finală a soldățelului și a dansatoarei, Andersen subliniază natura trecătoare a vieții și frumuseții, dar sugerează și că adevăratele valori, ca iubirea, rămân constante.
În concluzie, „Soldăţelul de plumb“ este un basm cu multiple straturi de interpretare, care, prin simplitatea și profunzimea sa emoțională, rămâne o poveste memorabilă în literatura pentru copii, având rezonanță și în rândul adulților.
Informații pentru analiza științifică
Indicator | Valoare |
---|---|
Traduceri | DE, EN, DA, ES, FR, IT, NL, RO |
Indicele de lizibilitate de Björnsson | 33.6 |
Flesch-Reading-Ease Index | 44.8 |
Flesch–Kincaid Grade-Level | 11.3 |
Gunning Fog Index | 14.4 |
Coleman–Liau Index | 7.7 |
SMOG Index | 12 |
Index automat de lizibilitate | 6 |
Numărul de caractere | 8.812 |
Număr de litere | 6.772 |
Numărul de propoziții | 98 |
Număr de cuvinte | 1.697 |
Cuvinte medii pe propoziție | 17,32 |
Cuvinte cu mai mult de 6 litere | 276 |
Procentul de cuvinte lungi | 16.3% |
Silabe totale | 2.898 |
Silabe medii pe cuvânt | 1,71 |
Cuvinte cu trei silabe | 317 |
Procentaj de cuvinte cu trei silabe | 18.7% |